Biserica Sf. Mare Muceniță Varvara

Astăzi Biserica din satul Pănăşeşti are casă parohială, mai este şi un Paraclis ridicat pe locul vechii Biserici, unde de câteva ori pe an se fac rugăciuni. Chiar de la redeschidere, datorită Părintelui Paroh Alexandru Iamandii au fost stabilite relaţii de colaborare cu şcoala din sat. Părintele, cât și profesoara de religie, vine în faţa elevilor pentru a le aduce Cuvântul Domnului. Roadele acestei activităţi sunt bineplăcute - din rândurile foştilor elevi foarte multe persoane sunt implicate în activitatea Bisericii - sunt preoţi, preotese, maici, călugări, dirijori de cor şi pur şi simplu oameni care cunosc valoarea şi sensul credinţei.

Cu ocazia împlinirii celor 161 de ani de la fondarea Bisericii din localitatea noastră, îl felicităm din toată inima pe Părintele Paroh şi pe toţi enoriaşii Sfântului Locaş. Fie ca prin rugăciunile Sfintei Mare Muceniţe Varvara, Bunul Dumnezeu să ne ocroctească şi să ne întărească spre săvârşirea faptei cele bune!

Date de contact

Biserica Sf. Mare Muceniță Varvara

MD-3725, com. Pănășești, r. Strășeni

Str. Ștefan cel Mare 101

Preot-paroh Alexandru Iamandii

biserica@panasesti.md
fb.me/Biserica.Panasesti

Donează

Biserica nouă Sf. Gheorghe

Cod fiscal: 1019620006830

Cod bancar: MOLDMD2X324

Cont curent în MDL: MD07ML000000002251224605

Cont curent în EUR: MD62ML000000002251524606

Avem 136 vizitatori online

© 2021 Biserica Sf. Mare Muceniță Varvara din Pănășești